luni

Folkever - la ora închiderii







A trecut și a treia ediție a festivalului FOLKEVER, cu bune, cu rele, cu greutăți, cu satisfacțiile de după, cu reîntâlniri și întâlniri plăcute, cu trei zile de cântec și oameni aleși care au venit să susțină acest eveniment. Concursul a fost unul care putem spune că s-a apropiat de valoarea celui de anul trecut, câteva nume deja foarte cunoscute de la Alexandra Andrei la Mihai Boicu și Florin Chiriac, câteva nume care au confirmat și s-au prezentat cât se poate de bine și mulți prieteni, s-au alăturat pentru a da culoare acestei ediții. Fiecare din cele trei seri de recitaluri a avut ceva special. În prima seară așa cum ne-am și programat, un Make dezinvolt, pus pe șotii și care a moderat o seară în care au mai concertat, Liviu Nechita, un patriot ajuns la Milano, dar care a spus DA FOLKEVER, și cantautoarea Zoia Alecu, care a ridicat sala în picioare cu piesele deja consacrate Trei galoși, Vino aici, Încă un tren, etc...
A doua seară de festival a decurs în parametrii normali, concursul desfășurându-se fără probleme. Recitalurile au început cu un Ionuț Mangu, câștigător al primei ediții FOLKEVER și rămas singurul care de 3 ani face prezența la Siret, care le-a reamintit celor prezenți, care l-au mai văzut la Siret prin serile de Cenaclul de Bună seara! de Hașuri, Dana, dar și De-ar fi să vi.... urmat pe scenă Ovidiu Mihăilescu, care a "înnebunit" copiii și a umplut inimile celor prezenți cu Cipilica, Cowboy-ul Nelu, Lili, etc.... În finalul serii a doua a urcat în fața oamenilor, cel care din '74 nu a mai apărut pe scena sireteană, Mircea Vintilă, care a rămas plăcut impresionat că într-un oraș atât de mic este lume atât de bună pentru folk.
A treia zi de festival a fost și cea mai dificilă, fiind ultima, noi ca organizatori eram la capătul puterilor dar trebuia să facem ca până la urmă să ne respectăm promisiunea de a merge într-o excursie la Putna. Și așa am și făcut. De dimineață am plecat la Putna, am vizitat mănăstirea, muzeul, chilia lui Daniil Sihastru și am ajuns la fix la prânz, flămânzi și dornici să facem o a treia seară de neuitat. Gala laureaților și-a desemnat câștigătorii: Trofeul Folkever pentru poezie a plecat la Dorohoi la Daniela Bejinariu, premiu acordat de poeta Clara Mărgineanu și făcut posibil doar cu ajutorul Librăriilor Alexandria; Trofeul FOLKEVER pentru muzică a rămas la Suceava anul acesta la Mihai Boicu; trofeul fiind acordat de cantautorul Valentin Moldovan; Premiul pentru cea mai bună creație a plecat la Iași la Alexandra Andrei, premiu oferit de poeta Clara Mărgineanu; Premiul pentru interpretare a plecat la Galați la Florin Chiriac care a fost premiat de realizatorul de emisiuni radio Emil Răducanu; Premiul juriului a fost adjudecat de Roxana Zăpârțan din Cluj și a fost oferit de tânărul cantautor Bogdan Grosu; la fel ca în fiecare an, ForeverFolk ne-a fost aproape iar Marius Matache a oferit Premiul ForeverFolk, Adelei Țițescu din București; Gala a continuat cu minirecitalurile câștigătorilor, iar după aceasta au urmat un număr de 4 recitaluri care s-au remarcat prin diversitate, de la un recital fabulos de chitară clasică și unic pentru Siret, susținut de Eugen Toboș, proaspăt câștigător al Festivalului național de chitară clasică de la Iași, la un recital plin de voie bună și entuziasm din partea prietenilor de la ICARUS, mai apoi așteptatul recital a lui Bogdan Grosu, care trebuia să confirme odată în plus, de ce am insistat noi să ajungă la Siret și anul acesta, publicul a dat rod muncii noastre și astfel ne-a acordat aprobul pentru alegerea făcută. Recitalul care avea să încheie FOLKEVER-ul 2011 a scos în lumina reflectoarelor noi oameni dragi nouă, cunoscuți publicului siretean, pe Vali Moldovan și Magda Puskas care au redus sala la tăcere ca mai apoi să îi facă pe toți să fredoneze cântece de suflet.
A fost o ediție de festival care a demonstrat că FOLKEVER-ul a câștigat în valoare, crește de la an la an și aduce alături doar oamenii care merită și îsi doresc cu adevărat să ajungă la Siret.

1 comentarii:

  1. super postari succes si in continuare chear am vrut sa vad si io ce se mai scrie despre festivalurile din oras...succes:)

    RăspundeţiŞtergere